Efectul Socrates: Statele Unite își vor pierde Supremația în fața Chinei în mai puțin de 10 luni


ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice donație este binevenită. Doamne, ajută!

Regimul de la Washington urmează o
paradigmă total greșită în cursa cu China pentru supremația mondială, afirmă un
expert al serviciilor de informații americane.

Un interviu realizat de John Mac
Ghlion cu expertul serviciului de informații al Pentagonului, Michael Sekora, publicat de The American Conservative și pe care l-am tradus pentru cititorii ActiveNews.

În timpul administrației Reagan,
Michael Sekora a contribuit la crearea Proiectului Socrates, un program
clasificat al US Defense Intelligence Agency.

Programul avea un dublu scop: întâi,
să identifice motivele pentru care Statele Unite au mari dificultăți în a-și
conserva avantajul economic față de restul țărilor lumii; al doilea, să
remedieze situația cât mai rapid posibil.

În 1979, cu doi ani înainte ca Reagan
să devină al 40-lea președinte al Statelor Unite, Sekora fusese recrutat de
CIA. A lucrat ca ofițer de informații în cadrul Biroului de Servicii Tehnice.

Era fizician de formație, intrând la
vârsta de 15 ani la Universitatea din Michigan, apoi la Universitatea din Miami
pentru studii superioare.

În 1983, Sekora a fost transferat de
la CIA la Defense Intelligence Agency și Proiectul Socrates a luat ființă.

Deși el și colegii săi din cadrul
Proiectului Socrates identificaseră și definiseră pentru Reagan amenințarea
chineză, mi-a spus Sekora, și lucrau  la
elaborarea de strategii pentru a o contracara, atunci când președintele Bush
și-a început mandatul, administrația sa „a desființat Socrates pentru a-și
liniști unii aliați”.

Sekora a acceptat să îmi răspundă la
câteva întrebări susținând că Statele Unite greșesc atunci când se concentrează
pe o planificare și o strategie bazate pe finanțe în locul unora bazate pe
tehnologie pentru a face față provocării reprezentate de China.

Dialogul nostru este prezentat într-o
formă editată, din motive de lungime și claritate.

Amenințarea chineză a crescut mereu în
ultima perioadă. Astăzi, spune Sekora, China câștigă pentru că acordă
prioritate tehnologiilor strategice.

„Practică un abil joc de șah
ofensiv/defensiv în ce privește exploatarea tehnologică mondială. În
consecință, China va continua să depășească Cercetarea și Dezvoltarea (C&D)
Statelor Unite, indiferent cât de mulți bani ar cheltui acestea. Este ceea ce a
permis Chinei să devină o superputere mai rapid decât oricare altă țară în
istoria lumii.”

Și Sekora a adăugat:

„Creșterea puterii Chinei nu se
bazează pe o mână de lucru ieftină, pe manipularea devizelor și furtișaguri de
tehnologie americană, așa cum susțin toți experții. Dacă ar fi făcut doar asta,
atunci China ar produce și astăzi doar bibelouri asamblate manual,

 » Citește întreg articolul pe www.activenews.ro