Senatorul AUR Andrei Hangan a solicitat ministrului Afacerilor Externe, Lucian Aurescu, să facă toate demersurile necesare pentru a proteja etnicii români din Ucraina în contextul războiului. MAE a oferit un punct de vedere ca răspuns la solicitarea senatorului AUR, în care precizează că zone unde se află etnici români nu sunt afectate de acest conflict. În plus, potrivit MAE, autoritățile nu dispun de o statistică a persoanelor cu rezidență în Ucraina și acte de identitate românești, care au părăsit statul vecin de la începutul crizei de securitate.
„Regiunile în care este localizată populația de etnie română (Cernăuți Odessa, Transcarpatia) nu sunt afectate major de război. MAE este permanent în legătură, prin intermediul oficiilor consulare, cu lideri ai comunității române din Ucraina pentru a stabili cum poate veni în ajutorul comunității înrudite. La nivelul regiunilor au fost instituite comandamente militare care primesc ajutorul umanitar oferit de România. Partea română a transmis solicitarea ca ajutoarele să fie distribuite și în beneficiul localităților cu populație românească de pe partea ucraineană a frontierei comune, precum și să se permită acestor localități primirea în mod direct de ajutor din partea entităților de stat sau private române”, se arată în răspunsul Ministerului Afacerilor Externe.
MAE a procesat, prin intermediul misiunilor diplomatice de la Kiev și Chișinău, 3.328 de solicitări de informații și 394 de solicitări de asistență consulară în sprijinul cetățenilor români aflați temporar în Ucraina.
Românii din Ucraina constituie al treilea, ca și componență numerică, grup etnic din Ucraina, după ucraineni și ruși. Cei mai mulți etnici români locuiesc în regiunea Cernăuți (44,38%), în regiunea Odesa (30,22%), în Transcarpatia (7,85%), Nicolaev (3,21%) și Kirovograd (2,02%).