Senatul României a găzduit, miercuri, o conferință în memoria părintelui-martir Haralambie Balamace, de la a cărui moarte martirică s-au împlinit 108 ani.
„În memoria și întru pomenirea părintelui-martir Haralambie Balamace, la 108 ani de la uciderea-i săvîrșită în noaptea Sfintelor Paști în 1914.
Onorat să găzduim astăzi, la Senat, o conferință dedicată acestui erou al Albaniei și, cu voia lui Dumnezeu, și al României, eveniment organizat în parteneriat cu: Centrul Român de Studii și Strategii, Centrul European de Studii în Probleme Etnice al Academiei Române și Asociația Răsăritul Românesc din Chișinău.
Părintele Balamaci a fost un apostol al educației și al credinței strămoșești care ne leagă. Pe pămînt albanez am simțit o sinceră deschidere a comunității albaneze față de frații români/aromâni și cinstirea care se cuvine eroilor noștri. Nădejdea mea este să ne întărim valorile care ne animă întru o binecuvîntată și solidă lucrare”, a transmis copreședintele AUR, senatorul Claudiu Târziu, cu această ocazie.
Știri pe subiect:
108 ani de la moartea martirică a părintelui Haralambie Balamace. Conferință în Parlament, parastas la Biserica „Izvorul Tămăduirii”- Mavrogheni