Biserica Ortodoxă prăznuiește în ziua de 6 ianuarie Botezul Domnului, numit în popor Boboteaza, iar în în limbaj teologic-liturgic având denumirile de Teofanie sau Epifanie (Arătarea Domnului).
Mântuitorul Iisus Hristos a crescut în Galileea, în cetatea Nazaret, tăinuindu-Şi înaintea oamenilor puterea şi înţelepciunea dumnezeirii Sale până la vârsta de 30 de ani, pentru că la iudei se socotea a fi o necuviinţă, ca să primească cineva vrednicia de învăţător sau de preot înainte de 30 de ani, notează Basilica.ro.
Împlinind 30 de ani şi venind vremea să Se arate lui Israel, atunci ,,a fost cuvântul lui Dumnezeu către Ioan, fiul lui Zaharia, în pustie”, trimiţându-l să înceapă a boteza cu apă. Şi i-a dat lui şi un semn, după care putea să-L recunoască pe Mesia, Cel ce atunci venise în lume, precum singur Botezătorul ne spune, zicând:
„Cel ce m-a trimis să botez cu apă, Acela mi-a zis: Peste Care vei vedea Duhul coborându-Se şi rămânând peste El, Acela este Cel ce botează cu Duh Sfânt” (Ioan 1, 33).
Deci, ascultând Sfântul Ioan cuvântul lui Dumnezeu, a venit la râul Iordan, propovăduind botezul pocăinţei spre iertarea păcatelor,