6 decembrie. Sfântul Ierarh Nicolae, arhiepiscopul Mirelor Lichiei, făcătorul de minuni

În fiecare an, în ziua de 6 decembrie, este prăznuit Sfântul Ierarh Nicolae, arhiepiscopul Mirelor Lichiei, unul dintre cei mai cunoscuți și iubiți sfinți.

Sfântul Nicolae s-a născut pe vremea împăraţilor Diocleţian (284-305) şi Maximian (286-305) în cetatea Patara din Asia Mică, scrie Basilica.ro.

Părinţii săi, Teofan şi Nona, au murit în timpul unei molime, pe când Sfântul era mic şi, de aceea, a fost crescut de un unchi, care purta tot numele de Nicolae şi era episcop al acelei cetăţi. Acesta l-a învăţat bunele deprinderi creştine şi dreapta credinţă, iar la vârsta potrivită l-a rânduit între clericii Bisericii, apoi l-a hirotonit preot.

Sfântul strălucea prin înfrânare, rugăciune, milostenie, dreptate şi râvnă înţeleaptă pentru cele sfinte. De aceea, pentru nespusele lui virtuţi a fost ales şi hirotonit episcop al cetăţii Mira, din Lichia. Fiind om cu frica lui Dumnezeu şi propovăduind cu îndrăzneală dreapta credinţă, a fost prins de mai-marii păgâni ai cetăţii şi, dându-l la chinuri, l-au închis în temniţă împreună cu alţi creştini.

Dar, de vreme ce Sfântul Constantin cel Mare (306-337), din voia lui Dumnezeu, a ajuns împărat al romanilor, cei care erau închişi au fost eliberaţi şi, împreună cu ei,

 » Citește tot articolul pe Rostonline.ro

Lasă un răspuns