Joi, 25 noiembrie, de sărbătoarea Sfintei Mari Mc. Ecaterina, românii aniversează momentul istoric în care a fost sfințit Altarul Catedralei Naționale, în data de 25 noiembrie 2018, la 100 de ani de la Marea Unire, scrie Basilica.ro.
În ajunul sărbătorii, sâmbătă, 24 noiembrie 2018, Patriarhul României a săvârşit în Catedrala Naţională o slujbă de pomenire a tuturor Eroilor neamului românesc, ale căror nume scrise pe pomelnice au fost așezate în piciorul Sfintei Mese din Altar.
„Edificarea şi sfințirea Catedralei Mântuirii Neamului înseamnă de fapt împlinirea unui ideal, pe care noi l-am primit ca mandat, împreună cu Sfântul Sinod, cu clerul şi credincioşii, de la vrednicii noștri înaintași”, a spus la slujba de sfinţire, Patriarhul Daniel.
A urmat un adevărat pelerinaj. În perioada 25 noiembrie – 02 decembrie 2018 s-au închinat în altarul Catedralei Naţionale aproximativ 150.000 de persoane.
Astfel, în pofida multor piedici din trecut sau din prezent, sfinţirea Catedralei Naţionale a însemnat „un moment de reînnoire a misiunii, o reîmprospătare spirituală pentru un nou început”, cum l-a numit Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, notează sursa citată.
Mai multe imagini de la sfințirea Catedralei sunt disponibile aici.
La împlinirea a trei ani de la eveniment,