Viața părintelui Gherasim Iscu ni se înfățișează ca o icoană-prăznicar. Pe margini, privim scenele miniaturale, meșteșugit zugrăvite, din viața sa de mărturisitor luminos al lui Hristos. În interior, imaginea este plină de duhul puternic al unui om care şi-a închinat întreaga viaţă slujirii lui Dumnezeu şi aproapelui, scrie Ciprian Voicilă într-un articol publicat de Ziarul Lumina.
În primii ani de viaţă, notează autorul, sufletul fraged al viitorului monah mărturisitor a primit de la părinții săi, Grigore și Elena, învățătura creștină, aceasta fiindu-i înveliș spiritual, cald și ocrotitor, dar și drum destinal. Nu peste mulți ani va păși pe calea monahală, devenind, la început, fratele Grigore, în Mănăstirea Bogdana. În paralel, aprofundează studiile teologice: în 1928 absolvă Seminarul la Mănăstirea Neamț, iar mai târziu pe cel de la Cernica. Urmează, pe traseul său existențial, anii studenției, petrecuți la Facultatea de Teologie din București, pe care o va absolvi abia în 1942, din cauza vitregiei vremurilor.
Slujire şi misiune pentru aproapele
Alte „ferestre” îi deschid privitorului perspective noi de înțelegere asupra biografiei părintelui Gherasim: tunderea în monahism și hirotonia sa ca ieromonah, care au avut loc în anul 1932; ridicarea sa la treapta de stareț al Mănăstirii Arnota,