Distribuie acest articol!
Fostul Președinte al Republicii Moldova, Vladimir Voronin, a avut o ieșire rasistă și xenofobă în timpul unei emisiuni televizate, avertizând cetățenii Republicii Moldova că, dacă vor vota pentru forțele proeuropene, li se vor naște copii de culoare.
„Asta vă doriți, dragi alegători, când veți vota pentru parlament? Vă doriți ca ei să voteze pentru eliminarea statutului de neutralitate al țării? Și pentru ca soldații NATO să vină aici și să aveți copii cu pielea închisă la culoare, nu doar cu pielea albă? Asta vă doriți? Iar după ei să vină jandarmii români?”, a declarat Voronin în cadrul unei emisiuni.
Vladimir Voronin este cap de listă în alianța electorală format împreună cu PSRM. Dodon: Voronin a fost un președinte mai bun decât mine Igor Dodon, liderul PSRM și fost președinte al Republicii Moldova, a declarat într-o emisiune televizată că Vladimir Voronin a fost un președinte mai bun decât el.
„Când casa, țara arde, oameni înțelepți au puterea să se înțeleagă, să se consolideze pentru a salva țara. Situația este foarte dificilă. Noi am spus că nu avem o altă soluție să salvăm țara decât să consolidăm toate forțele de centru-stânga“, a declarat Igor Dodon.
„Noi cu comuniștii am avut și avem aceleași valori. Cu statalitatea, politica externă, lupta cu sărăcia avem aceeași poziție, abordare. Ca valori, noi, PSRM, și PCRM, nu avem probleme. Acum se împlinesc 10 ani de când suntem pe baricade. Însă niciodată nu mi-am permis declarații dure în adresa lui Vladimir Voronin. Vladimir Voronin a fost un președinte mai bun decât mine“, a mai adăugat Igor Dodon.
PCRM şi PSRM au format Blocul electoral al Comuniştilor şi Socialiştilor pentru participarea la alegerile parlamentare din 11 iulie.
Distribuie acest articol!