Alianța pentru Unirea Românilor constată cu îngrijorare că, în urma, investigațiilor apărute în presă referitoare la mafia din funcțiile de conducere ale MAI, ministrul de resort, Lucian Bode, nu are altă soluție decât desființarea studiilor doctorale precum și a Facultății de Arhivistică. Chiar nu sunteți în stare să stârpiți mafia din MAI?
Potrivit informațiilor, Ministerul Afacerilor Interne a lansat recent în dezbatere publică un proiect care prevede reorganizarea Academiei de Poliţie. „Proiectul propune eliminarea studiilor doctorale din cadrul instituţiei, comasarea diverselor specializări şi desfiinţarea Facultăţii de Arhivistică – unica din țară. Așadar, după ce presa a scris despre mafia condusă de chiar vârfurile instituției, care a patronat ani de zile traficul cu doctorate plagiate, singura soluție a conducerii a MAI este eliminarea școlii doctorale!”, se arată într-o postare a partidului AUR de pe pagina oficială de Facebook.
Aceste decizii sunt de-a dreptul alarmante având în vedere că nu fac nimic altceva decât să elimine efectul, mafia din acest sistem rămânând neatinsă. „Domnule ministru Bode, chiar nu sunteți în stare să stârpiți răul de la rădăcină, eliminând cauza și nu efectul?”, se întreabă reprezentanții AUR, precizând că această decizie îi nedreptățește pe acei câțiva oameni cinstiți și competenți care sunt în sistem.
„În structurile MAI sunt mulți oameni cinstiți și competenți, de ce nu sunt puși ei la conducerea școlii doctorale, ci trebuie desființată însăși școala? Și de ce trebuie eliminată de tot Facultatea de Arhivistică, în loc ca ea să fie adaptată celor mai noi cerințe europene, în loc să se predea aici tehnici noi de arhivare și documentare? De ce vă temeți de arhive și de trecut, domnilor guvernanți vremelnici?”, se mai arată în mesajul AUR către ministrul de Interne Lucian Bode.