Guvernul mexican recunoaște rasismul şi discriminarea mayașilor și le cere scuze pentru „abuzurile teribile”

Guvernul mexican a cerut luni în mod oficial scuze poporului indigen mayaş pentru greşelile comise împotriva sa după cucerirea spaniolă, informează AFP, potrivit Agerpres.

Prezentarea acestor scuze, care coincide cu aniversarea a 500 de ani de la Conquista (cucerirea Mexicului), a avut loc la iniţiativa preşedintelui Mexicului, Andrés Manuel Lałpez Obrador, şi a omologului său din Guatemala, Alejandro Giammattei, în municipiul Felipe Carrillo Puerto, Quintana Roo (sud-est).

„Cerem scuze poporului mayaş pentru abuzurile teribile comise de indivizi şi puteri naţionale şi străine în timpul Cuceririi, a celor trei secole de dominaţie colonială şi a celor două secole ale Mexicului independent”, a declarat preşedintele mexican, referindu-se în special la războiul castelor din secolul al 19-lea.

Acest conflict corespunde unei răscoale a mayaşilor înrobiţi din Yucatan (sud-estul Mexicului) împotriva populaţiei albe şi metise, care a început în 1847 şi s-a încheiat în 1901.

În timpul ceremoniei, guvernul mexican a recunoscut rasismul şi discriminarea de care această minoritate etnică încă suferă la două secole după independenţa Mexicului.

Construirea căii ferate Treno Maya, proiect emblematic al actualului guvern mexican, a fost menţionată în timpul ceremoniei, dar a fost primită cu huiduieli de audienţa locală.

În iunie 2020, preşedintele Lopez Obrador a dat undă verde construirii acestei căi ferate cu o lungime de 1.500 de kilometri ce urmează să traverseze mai multe părţi ale peninsulei Yucatan, unde se află staţiunea Cancun.

Mai multe organizaţii se opun proiectului, susţinând că acesta va afecta mediul şi mai multe comunităţi indigene din regiune.

Editor : R.K.

 » sursa: www.digi24.ro