Duminică, 4 septembrie, se împlinesc 136 de ani de la nașterea Mitropolitului Tit Simedrea, fost episcop al Hotinului cu reședința la Bălți(1935-1940), anunță Episcopia de Bălți.
Născut la 4 septembrie 1886 în comuna Naipu din fostul judeţ Vlaşca, vlădica Tit a urmat mai întâi cursurile Seminarului Nifon, pe cele ale Facultăţii de Teologie din Bucureşti şi pe cele ale Facultăţii de Drept din Iaşi. Câţiva ani a fost preot slujitor la mai multe parohii la ţară, apoi în Bucureşti.
După ce a devenit văduv, a fost tuns în monahism pe 24 aprilie 1924 la Mănăstirea Cernica, a fost numit de către Patriarhul Miron Cristea director al Cancelariei Sfântului Sinod şi apoi al Institutului Biblic. Ales de către Sfântul Sinod, în toamna anului 1925, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, cu titlul de Târgovişteanul, a fost hirotonit arhiereu de sărbătoarea Bunei Vestiri din anul 1926. Era primul vicar al Patriarhului Miron după ridicarea Bisericii noastre la rang de Patriarhie. Cunoscând mai multe limbi străine (greaca, rusa, engleza, franceza şi slavona), a participat la numeroase conferinţe internaţionale la Sofia, Constantinopol şi Vatoped.
Ca responsabil direct de activitatea cu preoţii, vlădica Tit s-a implicat semnificativ în dezvoltarea pastoraţiei şi misiunii acestora în parohii.