Miercuri, 16 martie, Biserica Ortodoxă îl prăznuiește pe Sfântul Mucenic Sabin Egipteanul.
Pe vremea împărăției lui Dioclețian (284-305), pentru prigonirea cea cumplită ce era asupra creștinilor, tulburându-se tot Egiptul și mulți din cei credincioși prinzându-se și muncindu-se, fiind uciși, Sfântul Mucenic Sabin și-a lăsat casa sa, boieria, bogăția și prietenii și ieșind pe ascuns din cetatea Ermopolis, se ascundea într-un sat depărtat cu ceilalți creștini, care fugeau de prigoană și închizându-se într-o casă mică și proastă, se nevoia în post și rugăciuni ziua și noaptea.
Iar slujitorii de idoli au căutat mult pe Sabin, boierul din Ermopolis, ca să-l prindă spre muncire, dar negăsindu-l, s-au mâhnit multă vreme, notează Doxologia.ro.
Iar un sărac oarecare, ce venea la fericitul Sabin și lua hrană și toate cele trebuincioase din mâinile lui, urmând lui Iuda vânzătorul, s-a dus la slujitorii de idoli și a zis: „Ce-mi dați, ca să vă arăt unde este Sabin pe care-l căutați?”. Iar ei i-au dat doi galbeni. Apoi, mergând după dânsul în satul acela și văzând casa, au înconjurat-o și au bătut în ușă. Erau cu Sfântul Sabin în casa aceea, șase creștini și, crezând că a venit la dânșii cineva din credincioșii frați pentru vreo trebuință,