Zeci de mii de manifestanţi la un marş de Ziua Independenţei Poloniei – 60m.ro

Distribuie acest articol!

    Zeci de mii de manifestanţi care agitau steaguri poloneze au invadat joi centrul Varşoviei, la un marş anual care sărbătoreşte independenţa, organizat cu susţinerea Guvernului naţionalist polonez, relatează AFP.

    Marea piaţă centrală a capitalei, în care răsunau cântece patriotice la un sistem de sonorizare puternic, s-a umplut de fum roşu şi alb, culorile naţionale poloneze, iar petarde şi alte dispozitive fumigene au fost lansate încă de la începutul defilării.

    Centrul oraşului a fost luat cu asalt joi de un important dispozitiv de poliţie, în vederea protejării marşului, cu vehicule blindate, baraje şi agenţi înarmaţi până-n dinţi.

    Circulaţa rutieră a fost închisă pe principalele artere.

    Primarul liberal al Varşoviei Rafal Trzaskowski a încercat din nou, anul acesta, să interzică această adunare, în baza unei hotărâri judecătoreşti care i-a dat dreptate, însă Guvernul naţionalist a decretat defilarea, în ultimul moment, drept ”manifestaţie de stat”.

    În afară de tradiţionala lozincă ”Dumnezeu, onoare şi patrie”, mottoul marşului este ”independenţa nu este de vânzare”, în contextul în care Polonia înfruntă Uniunea Europeană (UE) pe tema unor controversate reforme judiciare adoptate de către Partidul Ordine şi Justiţie (PiS, naţionalist), în care sunt în joc miliarde de euro prevăzute pentru această ţară în cadrul fondurilor europene de relansare economică post-covid.

    #Poland Warsaw Independence Day 2021 pic.twitter.com/La8sl1FYSy

    — Nicole Elisei (@EliseiNicole) November 11, 2021

    Bruxellesul nu a dat încă undă verde plăţii, din cauza unui conflict cu Varşovia cu privire la respectarea statului de drept.

    Polonia şi-a proclamat independenţa la 11 noiembrie 1918, după ce a fost împărţită timp de123 de ani între Rusia ţaristă, Prusia şi Imperiul Austro-ungar.


    Distribuie acest articol!