Distribuie acest articol!
Secretarul general al PNL, Dan Vîlceanu, a declarat că Ludovic Orban ar putea să rupă „o parte foarte mică” din PNL şi doar 10-12 parlamenetari ar putea pleca din partid.
Secretarul general al PNL, Dan Vîlceanu, a fost întrebat, duminică, de jurnalistul Sebastian Zachmann, în emisiunea Insider Politic de la Prima TV, dacă Ludovic Orban ar putea să rupă PNL şi a răspuns: „Ar putea să rupă o parte foarte mică”.
Întrebat, de asemenea, câţi parlamentari ar putea pleca alături de Ludovic Orban, Dan Vîlceanu a declarat că cel mult 12 parlamentari ar putea părăsi partidul.
„Maxim 10-12 parlamentari (ar putea pleca – n.r.), nu ştiu”, a declarat Vîlceanu.
Fostul preşedinte al PNL Ludovic Orban a anunţat, joi seară, că nominalizarea lui Nicolae Ciucă, impus liberalilor de preşedintele Klaus Iohannis, este ”picătura care a umplut paharul”.
”Săptămâna viitoare îmi voi da demisia din grupul parlamentar al PNL”, a anunţat Orban.
În cursul zilei de vineri, mai mulţi parlamentari care-l susţin pe fostul lider liberal au transmis mesaje în care le cer preşedintelui Klaus Iohannis şi preşedintelui PNL Florin Cîţu să nu accepte susţinerea din partea PSD.
Distribuie acest articol!