Viktor Orban respinge noul pachet de sancțiuni pentru Rusia

Ungaria nu poate susține noul pachet de sancțiuni al Uniunii Europene împotriva Rusiei în forma sa actuală, inclusiv un embargo asupra importurilor de țiței rusesc, a declarat vineri premierul Viktor Orban, potrivit Reuters.

Orban a spus că actuala propunere a Comisiei Europene de interzicere a importurilor de petrol rusesc ar echivala cu o „bombă atomică” aruncată asupra economiei ungare, adăugând că Ungaria este pregătită să negocieze dacă va vedea o nouă propunere care să-i satisfacă interesele.

El a declarat că Ungaria ar avea nevoie de 5 ani și de investiții uriașe în rafinăriile și conductele sale pentru a putea transforma sistemul actual, care se bazează în proporție de aproximativ 65% pe petrolul rusesc.

„Știm exact de ce avem nevoie, în primul rând avem nevoie de 5 ani pentru ca acest întreg proces să fie finalizat… 1-1,5 ani nu sunt suficienți pentru nimic”, a afirmat Orban, adăugând că Ungaria va avea nevoie, de asemenea, de investiții vaste în rafinării și în sistemul de transport maritim pentru a permite importurile de petrol non-rusesc.

Deblocarea PNRR, la schimb pentru dreptul de veto

Orban s-a întrebat dacă este înțelept să se facă investiții de o asemenea amploare pentru un rezultat peste 4-5 ani, în timp ce războiul din Ucraina se desfășoară acum.

El a declarat că Ungaria așteaptă să vadă o nouă propunere din partea Comisiei: „Nu vreau să mă confrunt cu UE, ci să cooperez…dar acest lucru este posibil doar dacă ei țin cont de interesele noastre.”

Orban a mai spus că Ungaria nu va susține includerea pe lista neagră a șefului Bisericii Ortodoxe Ruse aliate la Kremlin, Patriarhul Kirill, deoarece aceasta este o „problemă de libertate religioasă”, potrivit national.ro.

 » sursa: www.replicaonline.ro