VIDEO Speologii au explorat în premieră „Puțul Iadului” din Yemen / Legendele locale și microcosmosul descoperit pe fundul dolinei

Oameni de ştiinţă şi speologi amatori au coborât pentru prima dată până la adâncimea de 112 metri pe fundul dolinei „Puţul Iadului” din Yemen, un loc despre care se spune în popor că este un portal păzit de djinni către lumea de dincolo, transmit Live Science și Agerpres.

Această dolină naturală, denumită oficial Puţul lui Barhout, este o gaură circulară cu diametrul de 30 de metri aflată în mijlocul deşertului în provincia al-Mahra, din estul Yemenului, în apropiere de graniţa cu Oman.

Speologi amatori au pătruns în această dolină şi înainte, dar nimeni nu a coborât până pe fundul acesteia.

Săptămâna trecută o echipă formată din 10 exploratori amatori din cadrul Omani Caves Exploration Team (OCET) a explorat Puţul lui Barhout, folosind un sistem de scripete prin care opt dintre exploratori au coborât în dolină, fiind susţinuţi de doi dintre ei, care au rămas la suprafaţă.

Câţiva localnici s-au adunat să asiste la coborâre, în pofida superstiţiilor cu privire la această dolină.

O înregistrare video a explorării a fost prezentată de BBC.

„Pasiunea ne împinge să facem astfel de lucruri”, a declarat pentru AFP Mohammed al-Kindi, profesor de geologie la Universitatea Tehnologică Germană din Oman, care a făcut parte din echipa OCET, adăugând că „am simţit că vom descoperi ceva minunat şi o parte din istoria Yemenului” a adăugat el.

Legendele locale privind „Puțul Iadului”

Explicaţiile cu privire la originile acestei misterioase formaţiuni geologice sunt ancorate în mitologie, locul fiind considerat o închisoare pentru djinni, spirite ale mitologiei arabe care pot aduce deopotrivă noroc sau ghinion. Unii localnici consideră că dacă se apropie prea mult de marginile dolinei, vor fi traşi înăuntru.

Alţii sunt de părere că gaura cu diametrul de 30 de metri de la suprafaţă corespunde cu un supervulcan capabil să distrugă întreaga planetă în cazul în care va erupe.

 » sursa: hotnews.ro