VIDEO: Protestul din Piața Universității se mută la GUVERN. Jandarmeria a săltat unii manifestanți pentru Libertate. Se alătură Timișoara, Arad, Deva, Cluj, Sibiu, Brașov, Brăila, Galați, Constanța, Botoșani și alte orașe

A început a doua zi de proteste consecutive la București și în marile orașe ale Țării. Protestatarii anti-restricții s-au adunat la ora 17:30 în Piața Universității din Capitală și în fața Prefecturilor sau în piețele centrale din provincie.

Din păcate, Jandarmeria, care dăduse cu o seară înainte dovadă de moderație, a început luni să își schimbe tactica. Un protestatar din Piața Universității a fost întrebat de ce nu poartă mască la mitingul anti-mască, apoi i s-a cerut să se legitimeze. Pentru că a refuzat, jandarmii l-au trântit la pământ, l-au încătușat și l-au dus la dubă.

 

Dar nu oricum, ci târându-l pe jos după ce au încercat de 3 ori fără succes să-l încătușeze, deși erau 4 contra 1. Acest gest de forță i-a înfuriat pe cei din Piață.

La protestul de la București s-a alăturat și colaboratorul nostru, Mihai Târnoveanu, președintele asociației Calea Neamului. Un semnal puternic că și din provincie se vine la București.

Poate cel mai inspirat mesaj afișat în Piața Universității, pentru cei care nu au venit la protest: „Șase, șase! Intrați toți în case! Guvernul e pus pe treburi serioase!”…

 

Filmări live puteți urmări pe paginile Legitimă Apărare și Stare de Libertate, respectiv Pompiliu Diplan, dar și la România TV, uneori și pe pagina de Facebook a televiziunii.

Bineînțeles, vă invităm să urmăriți și filmările realizate de ActiveNews:

 Atât din Piața Universității, cât și deplasarea protestatarilor către Piața Victoriei:

La ora 20:00 bucureștenii se află în Piața Victoriei pentru a protesta împotriva abuzurilor Guvernului:

România TV transmite imagini live din 4 orașe simultan.

 

Și la Cluj oamenii revoltați de restricții au ieșit în stradă, după cum se vede din filmările postate de ActiveNews:

Am primit o mărturie foto de la Deva, mulțumită colaboratorului nostru, Ovidiu Tânjală

 

Și sibienii au ieșit în stradă la Prefectura județului Sibiu, dar, din cauza locului foarte îngust de pe trotuar, s-au mutat în Piața Mare, în fața Primăriei. Și aici jandarmii au luat cu duba pe unii dintre protestatari. Ulterior, protestatarii au început să mărșăluiască pe străzile municipiului: Calea Dumbrăvii – Bulevardul Mihai Viteazul – Bvd. Vasile Milea și retur, după cum se vede în filmarea făcută de Ziua Online. La întoarcerea în Piața Mare, ei au încins o Horă a Unirii, după care au plecat din nou la Prefectură, unde au blocat circulația pe str. Andrei Șaguna, potrivit filmării date de Ora de Sibiu. Jurnaliștii de la Tribuna Sibiu notează că lozincile preferate sunt: „Fără declarație”, „Libertate”, „Fără restricții”, „Fără mască”.

La Timișoara sute de oameni mărșăluiesc spre centrul municipiului, în frunte cu avocatul Gheorghe Vela, potrivit filmării de pe pagina Timișoara fără mască.

 » Citește întreg articolul pe www.activenews.ro