VIDEO O specie umanoidă preistorică, mai apropiată de omul modern decât neanderthalienii, a trăit în China (studiu)

Omul de Neanderthal nu ar fi totuşi cel mai apropiat „verişor” al omului modern, afirmă oamenii de ştiinţă care au analizat un craniu fosilizat descoperit în China, potrivit cărora acea fosilă ar aparţine unei noi specii umanoide preistorice, care era mai apropiată de Homo sapiens decât erau neanderthalienii, informează AFP.

Craniul din Harbin reprezintă fosila cel mai bine conservată din acea perioadă (Pleistocenul mijlociu), spun autorii acestui studiu, ale cărui rezultate au fost publicate vineri în revista The Innovation. Craniul fosilizat datează din urmă cu aproximativ 146.000 de ani.

„Conform analizelor noastre, grupul Harbin era mai apropiat de Homo sapiens decât erau neanderthalienii”, a declarat Chris Stringer, specialist în paleoantropologie la Muzeul de Istorie Naturală din Londra, coautor al studiului. „Acest lucru înseamnă oamenii Harbin împărţeau cu noi un strămoş comun mai recent decât neanderthalienii”, a adăugat el.

Genul Homo conţine numeroase specii dispărute, inclusiv omul de Neanderthal, precum şi omul modern – Homo sapiens.

Noua specie umanoidă a fost numită Homo longi, o denumire care poate fi tradusă prin sintagma „Omul dragon” – derivată de la numele provinciei chineze în care au fost descoperite acele fosile, potrivit Agerpres.

O nouă specie de om preistoric descoperită în Israel pune sub semnul întrebării tezele privind omul Neanderthal

O nouă specie de om preistoric descoperită recent în Israel pune sub semnul întrebării teza privilegiată potrivit căreia omul de Neanderthal a apărut în Europa şi apoi a migrat spre sud, au anunţat joi cercetători israelieni, potrivit AFP.

În timpul săpăturilor arheologice din apropierea oraşului Ramla, din centrul Israelului, echipa dr Yossi Zaidner, de la departamentul de arheologie al Universităţii Ebraice din Ierusalim, a descoperit rămăşiţe umane preistorice pe care nu le-a putut atribui niciunei specii cunoscute de Homo,

 » sursa: hotnews.ro