VIDEO China a anunţat că roverul Zhurong a făcut prima sa deplasare pe Marte

Un rover chinez robotizat şi controlat de la distanţă a coborât pe rampa modulului său de asolizare, sâmbătă, şi a făcut prima lui deplasare pe suprafaţa „Planetei Roşii”, făcând astfel din China prima naţiune care a reuşit să orbiteze, să asolizeze şi să plaseze cu succes un rover în cadrul misiunii sale inaugurale pe Marte, informează Reuters și Agerpres.

Roverul Zhurong, denumit după zeul chinezesc al focului, a început să ruleze pe suprafaţa planetei Marte la ora 02.40 GMT, potrivit unui mesaj publicat pe contul său oficial de pe o reţea de socializare chineză.

În această lună, China s-a alăturat Statelor Unite pe lista singurelor ţări din lume care au plasat cu succes rovere pe Marte. Fosta Uniune Sovietică a reuşit să asolizeze un astfel de vehicul în 1971, însă a pierdut comunicaţiile cu acesta după doar câteva secunde.

Roverul Zhurong, cu o greutate de 240 de kilograme, echipat cu şase instrumente ştiinţifice, inclusiv o cameră topografică de înaltă rezoluţie, va studia scoarţa şi atmosfera planetei Marte.

Alimentat cu energie solară, Zhurong va căuta, de asemenea, urme ale unor prezumtive forme de viaţă, inclusiv depozite de apă şi de gheaţă aflate sub scoarţa marţiană, folosind un radar performant în cadrul unei misiuni de 90 de zile, al cărei obiectiv este acela de a explora suprafaţa planetei Marte.

Roverul chinez Zhurong care a amartizat cu succes pe 15 mai a trimis joi primele fotografii din regiunea Utopia Planitia unde a fost plasat.

 » sursa: hotnews.ro