USR și PLUS au devenit un singur partid

Fuziunea dintre USR și PLUS a fost aprobată, vineri, 16 aprilie 2021, de către Curtea de Apel București. Decizia este definitivă. 

Partidul USR PLUS se pregătește de un Congres, cel mai probabil în toamna acestui an, în care va fi aleasă o conducere unică. Pentru funcția de președinte și-au anunțat intenția de a candida Dan Barna și Dacian Cioloș.

„Voința membrilor celor două partide devine realitate: suntem, de astăzi, un singur partid. Acesta este singurul proiect politic reformist care s-a construit în ultimii ani în România la care am pus umărul, în ciuda celor care ne-au tot pus piedici la fiecare pas. Este un proiect politic de viitor care are deja în istoric patru campanii electorale duse împreună, cu rezultate bune, un proiect politic în care lucrăm ca o singură echipă de mai bine de doi ani”, se arată într-un comunicat de presă, transmis de USR PLUS.

„Este încă un pas important înainte pentru USR PLUS, în ceea ce privește proiectul care aduce reformă și schimbare în România. Decizia de astăzi a instanței ne așază în logica unui partid puternic, care a adunat împreună cele mai importante energii de schimbare și reformă din societatea românească. Le mulțumesc colegilor mei din USR și PLUS care au avut tăria și înțelepciunea de a trece peste toate dificultățile inerente pentru a construi o alternativă cu adevărat credibilă pentru ceea ce înseamnă acea Românie modernă și europeană pe care o așteptăm. Îi mulțumesc lui Dacian Cioloș pentru echilibrul și perseverența de a fi parteneri în acest proiect și de a construi împreună o forță politică credibilă“, a declarat Dan Barna, copreședinte USR PLUS, citat de Digi24.

„De mai bine de doi ani, cele două partide, USR și PLUS, au fost în logica unei singure echipe, iar aprobarea fuziunii de astăzi doar formalizează ceea ce noi simțeam deja natural.

 » Citiți tot articolul pe : www.zcj.ro

Lasă un răspuns