UPDATE: Haos în raportările morților de la Constanța. Procuror: Sunt șapte persoane decedate. Primele imagini din secția ATI

Un incendiu a izbucnit, vineri, la Spitalul de Boli Infecțioase din Constanța, la secția de terapie intensivă. A fost activat planul roșu de intervenție. Șapte din cei zece pacienți care erau în secția ATI Covid au decedat. Ceilalți pacienți au fost scoși pe geam, într-o operațiune dramatică de salvare a lor.

Haos în raportările morților de la Constanța

UPDATE 14:10 După ce anterior șeful ISU Dobrogea, Cristian Amarandei, a anunțat că sunt nouă persoane decedate, procurorul care se ocupă de caz a anunțat că ar fi de fapt șapte pacienți care și-au pierdut viața în incendiul de la Spitalul de Boli Infecțioase din Constanța. De asemenea, și ministrul Internelor, Lucian Bode, a anunțat că sunt șapte persoane care au murit.

„A fost deschis dosar penal pentru ucidere din culpă. Au venit colegii de la Institutul de Criminalistică, urmează să identificăm tot ce se poate identifica. Din informațiile pe care le am, avem 7 decedați, urmează să se facă identificarea, să sperăm că nu crește numărul decedaților. Cel mai probabil se va dispune o expertiză să vedem cauzele, dacă pot fi imputate unei persoane sau nu. (…) Nu toți decedații au fost găsiți pe paturi, nu erau toți arși, unii au murit intoxicați cu fum. Din câte știu, o persoană de pe-aici a dat informația că sunt trei decedați la Spitalul Județean, dar de fapt este doar unul”, a declarat Viorel Teliceanu, prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța.

Potrivit unor surse apropiate anchetei, în incendiu au ars calculatoarele și nu a existat o evidență clară a tuturor pacienților. Două persoane fuseseră deja transferate, iar cei care nu i-au găsit au transmis informația că ar fi decedat.

Primele imagini din secția ATI de la Spitalul de Boli Infecțioase din Constanța

Primele imagini din secția ATI în care și-au pierdut viața nouă pacienți arată dezastrul lăsat în urmă de incendiul care a cuprins secția.

 » sursa: www.digi24.ro