Unde sunt românii?

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice sumă este binevenită. Doamne, ajută!

Nu știa nici necuratu’ în aprilie ’90 – sper să fiu iertat că pornesc
atât de abrupt, însă e strigătul meu de durere -, că acea formă de protest
care începea era împotriva unui dușman care apoi se va fi dovedit a fi
reprezentantul unei dictaturi mult mai ticăloase și nenorocite decât cea
care se terminase cu câteva luni mai înainte.

Dușmanul dictatorial era
tot de stânga, de extracție bolșevică accentuată, trădător de țară,
criminal. Avea să-și trădeze poporul, să-l mintă și să-l jefuiască,
să-și bată joc de el și, în același timp, ceea ce e și mai rău, să-i dea
speranță.

Așadar, nu puteam ști atunci că marșul de protest de la care a pornit
totul, pe care îl fotografiam, însoțindu-l de la sediul televiziunii din
Dorobanți până în Piața Universității (am evitat sintagma mincinoasă de
televiziune liberă) se va transforma într-un model unic de rezistență
împotriva oricărei forme de totalitarism, în ciuda tuturor
manifestărilor de fanatism fesenist de pe toată durata manifestației. De
la aruncarea în prima zi, la acel marș de protest, a unui ghiveci cu
pământ în coloana cu manifestanți pașnici de pe Calea Dorobanți – femeia
lovită grav în creștetul capului a supraviețuit, la fel ca gestul
acelui criminal necunoscut în conștiința și memoria celor care au văzut
și auzit totul- și până la violențele de neimaginat din iunie, ale
forțelor de represiune polițienească, civile (imeghebiști coordonați de
foști securiști, viitori sereiști), și culminând cu atrocitățile
minerilor.

Ziarul „România liberă”, pentru care lucram atunci, a fost singurul loc
din presa centrală unde se spunea și se arăta, prin imagini netrucate,
adevărul. Arăta ce se întâmplă în Piața Universității. TVR și Radioul
public mințeau și dezinformau. Ziarul meu era incendiat sau era aruncat
din trenurile care îl distribuiau în țară. Adevărul nu trebuia să fie
cunoscut. Dictatura se instala, o dictatură a trădării, hoției și
jafului de țară instituționalizat, a mitocăniei, a manipulării celor cu
creiere manipulabile (pentru că manipularea, trebuie să spunem clar, se
face în principal la mințile leneșe și chiar lipsite de orice
activitate), a înjosirii poporului român și a distrugerii sale
planificate.

După aproape două luni de rezistență anticomunistă, dictatura fesenistă
abjectă a învins și s-a perpetuat în diferite forme. A reușit în
deceniile următoare să transforme o țară cu oameni civilizați și buni
într-una cu cea mai mare rată a emigrației din lume în timp de pace,
într-una cu oameni răi, mânioși, egoiști, hoți și mitocani, conform
modelului conducătorului emanat de partid.

 » Citește întreg articolul pe www.activenews.ro