Un tânăr originar din Bihor, Dan Oros, manager al Departamentului de Marketing al Google şi Youtube România, a fost inclus în topul celor mai buni manageri din România, publicat zilele trecute în revista Capital.
În vârstă de 32 de ani, Dan Oros a studiat la Colegiul Naţional „Octavian Goga” din oraşul Marghita. După liceu a plecat în Cluj-Napoca, unde a studiat la Facultatea de Studii Europene din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai.
După facultate a oferit consultanţă în management pentru mai multe companii şi a lucrat ca manager zonal pe România, Ungaria şi Croaţia la BlaBlaCar, o aplicaţie care ajută persoanele fără maşină să călătorească între oraşe, punându-i în legătură cu şoferii care au drum spre destinaţia lor.
Din 2017 el lucrează ca Head of Marketing la Google şi Youtube România.
În ediţia 2022 a Capital – Top 100 Manageri, bihoreanul Dan Oros dezvăluie că proiectul său de suflet a fost, în 2021, „Recenzia de Aur”, prin care compania Google a premiat, de Ziua Mondială a Turismului (27 septembrie), restaurantele, cafenelele, pensiunile şi spa-urile care au adunat cel mare rating şi cele mai multe recenzii pe aplicaţia Google Maps în regiunea şi sectorul din care fac parte. Atunci, printre câştigători s-au numărat şi un restaurant şi o cafenea din Oradea.
În acelaşi articol, el a mai spus şi că în marketing rămân de actualitate storytelling-ul, crearea unor emoţii, dar şi utilizarea tehnologiei.
După ce a fost inclus în Top 100 Manageri din România, Dan Oros a făcut câteva comentarii şi pe pagina sa de Facebook, spunând că face eforturi să nu devină un manager toxic.
„Nu ştiu dacă sunt manager de top, ştiu însă că fac tot posibilul să nu ajung un manager slab sau toxic.