Un ministru mărturisește că a fost „încurcat” în politica românească de studiile pe care le-a făcut la Harvard

Studiile la universități prestigioase din Statele Unite ale Americii, precum Stanford și Harvard, sunt un impediment în politica românească, a mărturisit la Digi24 ministrul digitalizării, Sebastian Burduja. Invitat la emisiunea „În fața ta”, acesta a povestit că în ultimii ani s-a lovit de tot felul de prejudecăți din partea colegilor săi și a societății în general legate tocmai de acest subiect. 

„O să va pară cuvinte mari și probabil și cei care ne urmăresc o să spună același lucru: ia uite-l, mă, și pe-ăsta! Eu am venit în România cu un vis, în 2016. Să las ceva în urma mea, să las o țară mai bună. Eram specialist al Băncii Mondiale, în poziție de staff, soția mea, americancă de altfel, lucra într-o instituție prestigioasă din America. Ne-am întors acasă și am luat-o efectiv de la zero”, a povestit Sebastian Burduja.

Întrebat dacă studiile pe care le are l-au „încurcat” în lumea politică românească, ministrul a spus că da.

„Există sau cel puțin eu m-am lovit în ultimii ani de o oarecare percepție – și nu mă refer neapărat la colegii mei, dar la nivel general – că nu am rămas aici, că n-am mâncat salam cu soia, cum se spune, că am o abordare prea elitistă – mă străduiesc să nu am, dar oricum nu este un background care să fie, cred, apreciat la valoarea la care poate e apreciat în Statele Unite. Asta a fost experiența mea”, a mărturisit ministrul Sebastian Burduja.

Sebastian Burduja a devenit ministrul al Cercetării, Inovării și Digitalizării la începutul lunii mai. În vârstă de 37 de ani, el este licențiat al Universității Stanford și absolvent al unui dublu-masterat la Harvard.

Citiți și: Sebastian Burduja, la Interviurile Digi24.ro: Digitalizarea este o prioritate națională.

 » sursa: www.digi24.ro