Un fost director la Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara, noul președinte ANAF

​Lucian Heiuș a fost numit în funcția de președinte al Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF), eliberând astfel postul de secretar de stat în Ministerul Finanțelor.

Premierul a semnat numirea, potrivit purtătorului de cuvânt al Guvernului – Dan Cărbunaru.

El a fost numit după ce Mirela Călugăreanu a fost votată de Parlament pe funcția de consilier de conturi la Curtea de Conturi.

Lucian Heiuș s-a născut la 13 noiembrie 1965 în Orăştie, judeţul Hunedoara. A absolvit Facultatea de Mecanică, din cadrul Politehnicii Cluj- Napoca (1990), Facultatea de Ştiinţe Economice în cadrul Universităţii “Babeş-Bolyai” Cluj Napoca (1999) şi Facultatea de Management Turistic şi Comercial din cadrul Universităţii Creştine “Dimitrie Cantemir” din Bucureşti (1999).

A mai fost director general la Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara (2013-2014), director executiv – servicii interne (mutare temporară) (2014-2015), director general (2016) la Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara.

În 2016 a fost parlamentar ales pe listele PNL, și a fost membru al Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci.

Nou şef al ANAF, Lucian Heiuş, afirmă că îşi propune, în mandatul său, să accentueze “poziţia ANAF ca partener onest al contribuabililor corecţi, dar şi să luptăm, în acelaşi timp, cu toată determinarea, împotriva evaziunii fiscale”.

“Pentru mine începe astăzi o nouă etapă, plină de provocări şi, sper eu, de reuşite, în fruntea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală. Le mulţumesc domnului premier Nicolae Ciucă şi domnului ministru Adrian Câciu  pentru încredere, sunt onorat să pot contribui la dezvoltarea şi modernizarea acestei instituţii de care sunt legat profesional şi sufleteşte de atâta timp”, a afirmat Heiuş, joi seară, într-o postare pe Facebook.

El a menţionat că unul dintre obiective este lupta împotriva evaziunii fiscale.

 » sursa: ziuadevest.ro