Transporturile, jocurile de noroc şi IT-ul, printre domeniile cu creşteri între 100% şi 300% în pandemie

Transporturile, industria jocurilor de noroc şi industria IT din România au fost printre domeniile care au înregistrat creşteri între 100% şi 300% în pandemie, deşi recesiunile au impact asupra tuturor tipurilor de întreprinderi, potrivit unor studii de profil.

„Recesiunile sunt perioade de declin general al activităţii economice, iar indicatori-cheie ai acestui declin sunt rata şomajului şi PIB-ul. Recesiunile au impact asupra tuturor tipurilor de întreprinderi, mari şi mici, din cauza înăspririi condiţiilor de creditare, a cererii mai lente şi a fricii şi incertitudinii generale. Conform unui studiu MKor, 91% dintre companii se simt afectate de criza generată de pandemia Covid-19, cu un impact total mediu de -10,2% pentru 2020. Impactul mediu estimat de o organizaţie tipică este de 100.000 de euro, cu până la 100% din cifra de afaceri. De altfel, cu cât reprezentanţii companiilor sunt mai pesimişti în privinţa evoluţiei pe 2020, cu atât valoarea estimată a impactului este în creştere”, arată un comunicat transmis joi de organizaţia Elite Business Club România, scrie Agerpres.

Cele mai vizibile efecte ale pandemiei COVID-19 sunt reducerea cifrei de afaceri şi impactul produs de suspendarea activităţilor companiei, fie că este vorba despre activitatea de business curent sau de evenimente care urmau a fi organizate.

„Întreprinderile mai mici care nu au acces la pieţele financiare şi de capital şi sunt mai puţin susceptibile de a primi planuri de salvare guvernamentale se confruntă adesea cu provocări deosebite în timpul unei recesiuni. Cu toate acestea care sunt afacerile care au reuşit să crească prin investiţii când ceilalţi au preferat să îngheţe activităţile sau să închidă afacerile? Cred cu tărie că antreprenoriatul înseamnă asumarea inclusiv a perioadelor de criză”, a declarat Bianca Tudor fondator & preşedinte Elite Business Club România.

Potrivit unui studiu realizat CV Expert Contabil,

 » sursa: www.replicaonline.ro