„Toarnă-ți Vecinul!” – Afișul care a isterizat internetul este probabil FALS. Dar…


ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice donație este binevenită. Doamne, ajută!

Afișul
în care elvețienii sunt îndemnați să cheme poliția dacă au informații că
vecinii încalcă restricțiile de consum energetic a făcut furori pe internet.

Totuși,
se pare că este vorba de un fals.

Simone
Hug, un oficial din cadrul Departamentului federal de Energie al Elveției, a
declarat pentru 20 Minuten:

„Nu
există asemenea afișe federale, nici nu facem apel la oameni să fie divulgați.

Publicația
elvețiană a descoperit cu ajutorul Google că imaginea inversată
(evident, fără înscrisuri), a fost luată de pe Freepik, un site cu fotografii
gratuite.

Cu
toate acestea, isteria pe care a creat-o pe internet acest fals este absolut
explicabilă.

Elveția
a introdus în mod REAL interdicția încălzirii locuințelor peste 19 grade.

De
asemenea, la fel de REALE, sunt pedepsele pentru cei care nu respectă
reglementarea: amenzi între 30 de franci (31 de euro) și 300 de franci (310
euro) SAU până la 6 luni de ÎNCHISOARE.

Ministrul
Economiei din Elveția, Guy Parmelin, citat de Blick, a explicat că ar putea
avea loc „verificări punctuale”.

Adică
descinderi ale „organelor” la casa omului.

Iar
un purtător de cuvânt al Departamentului Federal pentru Energie a declarat
pentru Blick:

„Exact,
controalele nu sunt excluse, mai ales dacă ești denunțat de un vecin nemulțumit
sau de un justițiar de cartier ceva mai zelos. În acest caz, oricine își
încălzește casa la 20 de grade în loc de 19 se poate aștepta la o amendă.”

Șeful
poliției federale a confirmat și el:

„Dacă
este depusă o plângere în acest sens, poliția trebuie să acționeze.”

Așadar,
„Falsul” nu este deloc un fals. Demonstrează cu justețe ce mizerie a ajuns
Elveția (și Occidentul) zilelor noastre.

 » Citește întreg articolul pe www.activenews.ro