Titu Bojin
Domnule Bojin, de câteva zile, ați vorbit în toate intervențiile despre subiectul educației. În timp ce unii dintre contracandidații dumneavoastră lansează ziua și propunerea de proiect.
Am sesizat și eu că se fac promisiuni cu o energie demnă de o cauză mai bună. Dacă ne-am lua după unii am putea crede că vom depăși Elveția la dezvoltare…din păcate, acest fenomen al minciunilor electorale constat că s-a amplificat. Cred că știți că în nicio campanie, nici în 2012, nici în 2016 nu am venit cu proiece irealizabile, nu am propus achiziționarea unor rachete spațiale, desigur exagerez, însă vreau să subliniez cât de deplasați sunt unii dintre politicienii zilelor noastre. Și nu mă refer doar la cursa pentru CJT, ci și la cea pentru primăria Timișoarei. Cred că e nevoie de decență și de respect real față de alegători. Oamenii nu pot fi mințiți. Revenind la tema educației, o consider la fel de prioritară ca sănătatea. Mai ales în contextul de azi?
De ce?
Pentru că se discută despre începerea școlilor peste câteva zile, iar autoritățile centrale și locale nu transmit nicio idee coerentă, logică. Este un haos total în domeniul învățământului. Nu e stabilit un cadru organizatoric pentru funcționarea școlilor. Discutăm că încep școlile pe 14 septembrie, sunt o serie de copii inclusiv în Timiș care nu sunt conectați la internet, ce nu au posibilitatea de a avea laptop, tabletă, etc. Guvernanții deja ne-au comunicat faptul că tabletele nu vor ajunge în școli, din cauza procedurilor de achiziție. Știm că sunt termene legale ce trebuie respectate, dar ce a făcut guvernul actual din martie și până acum? Suntem în pragul chemării elevilor și profesorilor în școli. Ce facem? Am mai spus-o, eu cred că este și obligația Consiliului Județean ca în această perioadă să încerce să adune în jurul CJT,