Timmermans: Tranziția la energia verde va duce la o creștere a prețurilor. UE trebuie să convingă populația de importanța combaterii schimbărilor climatice

Distribuie acest articol!


    Frans Timmermans, vicepreședintele Comisiei care se ocupă de Pactul Verde european, consideră că Uniunea Europeană trebuie să convingă populația de importanța combaterii schimbărilor climatice. În caz contrar, măsurile ce vor fi luate se vor lovi de rezistența populației la schimbare, mai ales că vor genera o scumpire a prețurilor.

    Comisia Europeană trebuie să dovedească faptul că planul său conduce la o tranziţie echitabilă şi solidară (…) Dacă vom eşua în a convinge, rezistenţa va fi masivă”, a spus Timmermans.

    Printre măsurile propuse de Comisia Europeană pentru lupta împotriva schimbărilor climatice se numără și extinderea pieței certificatelor de poluare, iar aceasta ar putea alimenta noi tensiuni sociale și mișcări de protest. Acest plan ambiţios de combatere a schimbărilor climatice, denumit „Fit for 55”, are ca obiectiv reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră cu 55% faţă de anul 1990, iar aceasta este doar o ţintă intermediară pentru ca UE să atingă neutralitatea climatică în anul 2050, adică să nu emită mai multe gaze cu efect de seră decât poate absorbi.

    Implementarea acestor măsuri va crește, însă, costurile pentru emisiile de dioxid de carbon produse de încălzire, de transport și industrie și vor crește taxele pentru combustibilii folosiți în transporturi aeriene și navale și pentru produsele importate din state terțe pe baza emisiilor de dioxid de carbon rezultate din procesul de producție al acestora, iar toate se vor reflecta în creșterea prețurilor și facturilor. Din 2035, se intenționează încheierea vânzărilor de mașini pe combustibili fosili.

    Criticii acestor propuneri, inclusiv premierii Poloniei, Sloveniei, Letoniei și Luxemburgului, spun că toate costurile crescute vor fi plătite de cei mai săraci. Franța este și ea circumspectă cu privire la felul în care vor crește prețurile la nivel local, mai ales după protestele masive ale „Vestelor Galbene” ca răspuns la creșterile de taxe la benzină din 2018.

    Planul riscă de asemenea să declanşeze un intens lobby din partea unor sectoare industriale şi a statelor membre mai sărace ale UE care doresc să-şi protejeze cetăţenii în faţa creşterii preţurilor.


    Distribuie acest articol!