Țigările încălzite aromate ar putea fi interzise în Uniunea Europeană

Comisia Europeană a propus interzicerea vânzării produselor din tutun încălzit care au şi arome, informează Euronews.com. Este vorba despre acele ţigări care au diverse arome (mentă, ananas, fructe roşii etc.) şi care se încălzesc în aparate specifice înainte de a fi fumate.

Potrivit sursei citate, Comisia Europeană a făcut acest pas ca parte a eforturilor de a diminua consumul de ţigări de orice fel şi, astfel, a preveni apariţia unor boli grave, cum ar fi cancerul. 

Interdicţia ar afecta strict ţigările cu tutun încălzit care au şi arome, nu şi pe cele simple, ce conţin doar nicotină.

„Cu 9 din 10 cazuri de cancer provocate de tutun, vrem să facem fumatul cât mai puţin atractiv pentru a proteja sănătatea cetăţenilor noştri şi pentru a salva vieţi”, a spus, conform Euronews, comisarul pentru sănătate Stella Kyriakides.

Conform datelor de la nivelul Uniunii Europene, cancerul este cea de-a doua cauză pentru decese la nivelul comunităţii europene, cu circa 1,3 milioane de decese şi 3,5 milioane de cazuri noi în fiecare an. 

Propunerea pentru interzicerea produselor aromate din tutun încălzit va ajunge la Parlamentul European pentru analiză.

 » sursa: ebihoreanul.ro