Tensiuni între PNL și USR. Vlad Voiculescu, acuzat că pasează responsabilitatea privind campania de vaccinare

Ce dorește Emil Boc pentru Cluj de la noul Guvern?

Emil Boc, președintele Asociației Municipiilor din România, îl atacă dur pe ministrul Sănătății Vlad Voiculescu. Acesta susține că în ordonanța potrivit căreia administrațiile locale vor înființa centre de vaccinare, nu se specifică nimic despre resursele financiare.


„Acea OUG redactată de Ministerul Sănătății spune că toată dotarea centrelor de vaccinare, toată plata care vizează personalul care operaționalizează centrele de vaccinare cade în sarcina administrației publice locale. Or acest lucru din nou reprezintă o sfidare a administrațiilor locale, administrații cărora li se atribuie de către Guvern, prin Ministerul Sănătății, sarcini, fără să se aloce resurse financiare”, a declarat Boc la RFI.

Boc a precizat că vorbim de milioane de euro, bani care trebuie alocați de către primariile de municipiu, doar pentru plata personalului, fără să mai vorbim despre costurile legate de echipamente și alte dotări necesare (paturi, kituri de vaccinare etc.).

„Unde scrie acest lucru în textul Ordonanței, că există bani? Există bani probabil și în bănci, dar vreau să știm exact unde există banii, care-i mecanismul prin care se alocă, care-i valoarea în care ne putem încadra în cheltuieli. Nu scrie nimic în această Ordonanță de Urgență”, a mai spus Boc.