Tătaru: Danemarca, țară care are 72% rată de vaccinare, își face griji că românii și bulgarii ar putea să întrețină pandemia

Fostul ministru al sănătății, Nelu Tătaru, a declarat luni seara, la Digi24, că românii încă „joacă” după regulile de anul trecut, uitând că au la dispoziție vaccinul. Potrivit lui Tătaru, restricțiile pentru România nu vor întârzia să apară, asta pentru că statele UE cu rate de imunizare care depășesc 70%, precum Danemarca, manifestă îngrijorare cu privire la români și bulgari, care ar putea să întrețină în continuare pandemia, din cauza procentului mic de oameni vaccinați. 

„Numărăm paturile, dar fără să facem nimic să nu umplem aceste paturi. Numărul de cazuri exact nu-l știe nimeni, avem faptul că testările se pot face și acasă, cu teste luate din farmacii, faptul că se pot face forme și mai ușoare de boală, iar unii nu le mai declară. Avem și în acest moment mai multe cazuri, dar lumea începe să trateze aceste cazuri ca pe o gripă sau sunt la siguranța celor care poate s-au vaccinat sau celor care au trecut prin boală,”, a declarat Nelu Tătaru. 

România are mai multe cazuri de Covid în realitate

Întrebat dacă în prezent suntem, de fapt, la 10.000 de cazuri, Tătaru a răspuns: „Nu știu dacă suntem la 10.000, dar nu suntem nici la 4.000”.

„Dincolo de ce discutam anul trecut, dinstanțare, mască, dezinfectant, avem ceva ce n-am avut anul trecut, avem vaccinul. Încă jucăm după regulile de anul trecut, dar uităm vaccinul. La începutul verii trecute număram lunile și întrebam când apare vaccinul. La începutul anului trebuia să respectăm rândul la vaccinare. N-o să terminăm această pandemie dacă nu ajungem la un grad de imunizare de 60-70%. Imunizarea o putem face prin vaccinare sau prin trecerea prin boală. Multi dintre cetățenii noștri aleg să treacă prin boală”, a mai precizat fostul ministru al Sănătății. 

Statele UE, îngrijorate de ratele mici de vaccinare din unele țări ale blocului comunitar

Tătaru a mai spus că există state europene cu o rată de vaccinare ridicată,

 » sursa: www.digi24.ro