Tanczos Barna: Încercăm să relocăm urși în alte state UE. Din păcate, sau din fericire, sunt țări unde vânătoarea este permisă

Ministrul Mediului a spus la Digi24 că în România ar fi 7.000 de urși. Iar ca această populație să scadă, Tanczos Barna spune că vrea să negocieze cu țările membre UE relocarea unor urși pe teritoriul lor. „A existat o primă încercare a doamnei ministru Gavrilescu de relocare și în alte state membre. Primul răspuns a fost că nu vor”, a declarat ministrul. „Sunt și state europene unde din păcate, sau din fericire, e decizia lor, vânătoarea este permisă și în momentul de față”, a subliniat Barna.

Tanczos Barna, ministrul Mediului: Avem sigur peste 7.000 de exemplare de urși în România. Ultima estimare a populației s-a făcut în 2015 sau 2016. De atunci, nu s-a mai făcut.

Deci, ce am găsit eu la minister este inacțiune timp de cinci ani. Deci, nu s-a făcut nimic în acest sens.

Dacă avem cel puțin 7.000 de exemplare, cosangvinizarea este puțin probabilă.

Vânătoarea în sine, înainte să fie interzisă, a fost într-adevăr o problemă.

Gestionarea unei asemenea populații de urși nu se face doar împușcând exemplari mari. Trebuie să găsim și alte soluții. Dacă an de an este inacțiune, lucrurile se vor agrava.

Astăzi, specia a ieșit din habitatul standard natural, de la munte, îi găsim și în zona de deal și încep să coboare din ce în ce mai jos, unde găsesc hrană.

Lucrurile se schimbă mult, pentru că iernile nu mai sunt cum erau, și mulți pui reușesc să supraviețuiască.

Eu o să încep o negociere cu statele membre ale Uniunii Europene. A existat o primă încercare a doamnei ministru Gavrilescu de relocare și în alte state membre. Primul răspuns a fost „nu”. Din partea tuturor statelor europene. Elvețienii spun că au exterminat populația acum o sută de ani și ei nu mai au niciun exemplar,

 » sursa: www.digi24.ro