Tanczos Barna, despre incendiul din Prahova: Se pare că e provocat. E riscant deșeurile să ajungă pe mâna unor oameni iresponsabili

Ministrul Mediuli, Tanczos Barna, spune că este posibil ca incendiul de la incineratorul de deșeuri periculoase din Prahova să fi fost provocat, în condițiile în care activitatea companiei era oprită și hala era deconectată și de la curent electric, și de la gaze. Ministrul spune că din primele informații în hala care arde nu erau deșeuri medicale, dar există și alte tipuri de deșeuri periculoase, precum uleiurile, care fac ca flăcările să fie greu de stins.

„La acea platformă au fost depozitate mai multe tipuri de deșeuri. Deșeuri medicale din primele informații nu sunt, dar pot fi deșeuri periculoase – uleiuri, vopsele de aia e incendiu așa de mare. E extrem de riscant ca astfel de deșeuri să ajungă pe mâna unor oameni iresponsabili, pentru că se pare că e un incendiu provocat de cineva în mod intenționat. Activitate de incinerare nu se desfășura acolo, era oprită de câteva luni. Erau deconectați și de la sursa de energie, de la gaze, pentru că nu plătiseră facturile. Așteptăm raportul cu privire la sursa incendiului. E o ipoteză, e o posibilitate”, a spus ministrul la Digi24.

„Cel mai important pentru noi este ca acest incendiu să fie stins. Intervenția pompierilor e îngreunată mult. S-a prăbușit tavanul, cantități mari de deșeuri care au fost depozitate în interiorul clădirii ard în continuare”, a adăugat Tanczos Barna.

El a spus că nu sunt creșteri ale nivelului de poluare în urma incendiului.

„Au fost trimise mai multe echipaje acolo pt a măsura calitatea aerului, cu echipament mobil, urmărim din minut în minut evoluția poluării la nivelul solului la toate stațiile de monitorizare din Ploiești și București. Am monitorizat și avem doar o depășire minoră în apropiere. În nicio zonă locuită nu au fost depășiri.

 » sursa: www.digi24.ro