Sute de sibieni au intrat în țară fără să completeze formularul digital și au primit amenzi de aproape 700.000 de lei

Aproape 350 de sibieni au fost amendaţi pentru că nu au completat formularul digital de intrare în ţară, în perioada cuprinsă între Crăciun şi Revelion. Cuantumul amenzilor a fost de aproape 700.000 de lei.

„Urmarea prevederilor OUG 129/2021 am constatat, urmarea datelor furnizate din platforma Alerte MS, ca un număr de 503 persoane din judeţul Sibiu, în perioada 25-31 decembrie 2021, nu au completat formularul digital de intrare în ţară.

Ca urmare, la solicitarea MS de a se dispune şi raporta măsurile aplicate, s-au încheiat 343 procese verbale de contravenţie in valoare de 686.000 lei”, a explicat directorul Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Sibiu, Lucian Blăguţiu, citat de Agerpres.

Începând cu 20 decembrie, toate persoanele care sosesc în ţară trebuie să completeze formularul digital de intrare în România (PLF), document adoptat la nivelul a 18 state din Uniunea Europeană şi reglementat de Guvernul României. 

Editor : G.M.

 » sursa: www.digi24.ro