SUA: Statul Tennessee autorizează portul armelor la vedere fără permis

Tennessee se va alătura celorlalte state ale federaţiei americane în care cetăţenii vor putea să poarte arme la vedere fără a avea nevoie de un permis, după ce guvernatorul Bill Lee a semnat joi o lege în acest sens, transmite dpa, citând o publicaţie locală.

Bill Lee

Sursa foto: © Andrew Nelles / The Tennessean via msn.com

Legea privind ‘portul constituţional’ de arme va intra în vigoare la 1 iulie şi le va permite celor mai mulţi cetăţeni de peste 21 de ani şi care deţin în mod legal arme să le poarte în public fără autorizare suplimentară.

‘Am semnat astăzi (legea privind) portul constituţional (de arme) pentru că nu ar trebui să le fie greu locuitorilor din Tennessee care respectă legea să-şi exercite drepturile (prevăzute de al doilea amendament din Constituţie). Vă mulţumesc, membri ai Adunării Generale şi NRA pentru ajutor’, a scris guvernatorul pe Twitter, citează Agerpres.

Proiectul de lege a fost susţinut de puternicul lobby National Rifle Association (NRA), însă grupuri importante de aplicare a legii din Tennessee i se opun, motivând că această schimbare ar putea să crească criminalitatea şi să-i facă mai vulnerabili pe poliţişti.

Din cele 50 de state americane, 31 permit în general ceea ce se numeşte portul liber de arme în locuri publice fără permis sau licenţă, deşi armele de foc sunt în continuare interzise în anumite spaţii în aceste state.

Joi, într-un discurs la Casa Albă, preşedintele american Joe Biden s-a pronunţat în favoarea controlului armelor de foc. ‘Violenţa cu arme de foc în această ţară este o epidemie. Permiteţi-mi să o spun încă o dată: violenţa cu arme de foc în această ţară este o epidemie şi este o ruşine pe plan internaţional’,

 » sursa: www.replicaonline.ro