SUA, Franța și aliații au discutat despre oferirea unor garanții de securitate Ucrainei în timpul războiului și după

SUA, Franţa şi alţi aliaţi, printre care şi România, au discutat marţi despre cum să furnizeze garanţii de securitate Ucrainei în timpul şi după războiul cu Rusia, a declarat un oficial din cadrul preşedinţiei franceze citat de Reuters.

Preşedintele american Joe Biden s-a consultat cu aliaţi între care preşedintele francez Emmanuel Macron şi premierul britanic Boris Johnson pe tema ultimelor evoluţii din Ucraina, a anunţat Casa Albă.

Scopul videoconferinţei a fost „să discutăm sprijinul nostru continuu pentru Ucraina şi eforturile de a trage Rusia la răspundere ca parte a coordonării noastre strânse”, a adăugat sursa citată, conform Agerpres.

Un consilier prezidenţial francez a spus că aliaţii au discutat despre cum să furnizeze Ucrainei garanţii de securitate după război în condiţiile în care nu este membră NATO şi nu beneficiază de mecanismul de apărare automat prevăzut la articolul 5.

„Ţara noastră este gata să furnizeze garanţii de securitate”, a spus oficialul francez. „Ar fi vorba despre provizii militare pentru a putea răspunde unui nou atac sau, posibil, despre garanţii care ne-ar implica pe noi dacă Ucraina este atacată (…)”, a adăugat el.

Aceste garanţii ar arăta mai mult ca clauza de apărare pe care UE o are în prezent între membrii săi, a spus oficialul francez, decât ca mecanismul de apărare de la articolul 5 al tratatului fondator al NATO.

Aliaţii au discutat, de asemenea, despre necesitatea de a convinge state non-UE şi non-G7 să trateze războiul din Ucraina ca pe o problemă care priveşte pacea mondială şi nu numai Europa, a mai spus oficialul francez.

Printre cei care au discutat cu Joe Biden se află premierul canadian Justin Trudeau, preşedinta Comisiei Europene Ursula von der Leyen, preşedintele Consiliului European Charles Michel,

 » sursa: www.digi24.ro