STUDIUL de care nu ați auzit, realizat pe 23 DE MILIOANE DE OAMENI, prin care se confirmă incidența PROBLEMELOR CARDIACE după vaccinarea cu PFIZER, MODERNA și ASTRA ZENECA / OXFORD


ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice donație este binevenită. Doamne, ajută!

23 de milioane era cândva populația României. După trei decenii de
tranziție suntem mult mai puțini de atât. Atunci când o cercetare
științifică analizează 23,1 milioane de vaccinați din Finlanda,
Danemarca, Norvegia și Suedia nu poate fi trecută cu vederea ca
irelevantă.

Studiul a fost publicat zilele acestea în revista medicala JAMA – înființată în 1883 ca Jurnalul Asociației Medicale Americane, fiind
una din publicațiile științifice de top. La întocmirea lui au participat
16 cercetători din țările scandinave amintite. Ei au urmărit evoluția a
23.122.522 de pacienți cu vârste de peste 12 ani după ce au fost
vaccinați timp de aproape un an, notând apariția miocarditelor și
pericarditelor.

Miocardita e inflamarea miocardului, mușchiul care face cordul să
pulseze. Afecțiunea determină iregularitate în bătăile inimii.
Pericardul este învelișul de membrane și fibre, care îmbracă inima
asemeni unui sac. Afecțiunea asociată lui, pericardita, e o inflamație
care dă dureri în piept, senzația de sufocare și palpitații.

Până la finalul observației, 81% din participanți au fost vaccinați. S-au constatat 1.077 cazuri de miocardită și 1.149 de pericardită.
Analiza a descoperit că riscul de miocardită e mai mare la segmentul
16-24 de ani, după o doză sau două de vaccin anti-covid. Au fost
analizați separat nevaccinații (inclusiv aceiași oameni, la intervale de
28 de zile, înainte de vaccinare).

Pentru nevaccinați, s-a constatat o incidență a
miocarditei de 9,7 la suta de mii pentru bărbați și 4,3 la suta de mii
pentru femei. (Deci în mod „natural”, afecțiunea e de două ori mai
frecventă la bărbați.) De asemenea, problema apare cel mai des la
segmentul masculin 16-24 de ani, unde se constată o dublare a incidenței
(fără vaccinare) față de întreaga plajă de vârstă de la 12 ani în sus.
Această dublare la 18 cazuri la suta de mii nu se regăsește și la
tinerele din segmentul echivalent de vărstă (16-24). E important să
notăm această variație, pentru onestitatea concluziilor.

După vaccinare, toate cele șapte varietăți de vaccin anti-covid
analizate au produs creșteri importante ale incidenței afecțiunilor
cardiace.  (În tabel se pot vedea cele șapte loturi de vaccin ale celor 3
producători: primele două încep cu AZ de la Astra Zeneca, următoarele
3, cu BNT de la BioNTech Pfizer, iar ultimele două sunt numele oficiale
ale vaccinului Moderna.)

Coloana evidențiată cu roșu ne arată creșterile incidenței
miocarditei la toți participanții masculini din studiu (peste 12 ani). Constatăm următoarele:

  • o creștere de la 9,7 la 13,9 la suta de mii după vaccinarea cu Astra Zeneca.

 » Citește întreg articolul pe www.activenews.ro