Student de 22 de ani din Cluj-Napoca, cu o miocardită care putea să-l ucidă după vaccinul Pfizer. Cum a devenit Bogdan Dragoteanu o victima a reacțiilor adverse grave despre care nimeni nu i-a spus nimic. DOCUMENTE MEDICALE și DECLARAȚII EXCLUSIVE

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice sumă este binevenită. Doamne, ajută!

Un doctor din Cluj-Napoca dezvăluie pe Facebook cazul revoltător al fiului său, în vârstă de 22 de ani, care a suferit după injectarea cu „superbul” ser cu ARNm de la Pfizer niște reacții adverse atroce, care l-au adus la un pas de moarte. În tot acest timp, autoritățile au încercat să mușamalizeze gravitatea și cauzalitatea ororilor vaccinării cu seruri experimentale, dezinformând sau ascunzând informațiile înainte de vaccinare (Serul experimental „este sigur și eficient” – vă spunem noi! „Informați-vă doar din surse oficiale” – nu cumva să vă spună alții mai multe! – n.r.) și punând pe seama pacientului evoluțiile nefaste de după vaccinare. Dar despre ce „comorbidități” poate fi vorba la un tânăr în floarea vârstei, care nu a mai fost niciodată bolnav până la injectarea cu serul „sigur și eficient”? Mărturia tatălui său, dr. Mircea Dragoteanu, este atotcuprinzătoare și edificatoare. O cităm integral mai jos: 

„A TE VACCINA LA 22 DE ANI PENTRU A-I PROTEJA PE CEI DIN JUR, sau ”Dulce ca mierea este glonțul Patriei” în varianta 2021

În data de 1 mai 2021, Bogdan Dragoteanu, fiul meu, 22 ani, student în ultimul an la Informatică, Institutul Politehnic din Cluj-Napoca, s-a prezentat la Spitalul Militar din Cluj-Napoca, unde fusese programat online pentru vaccinare anti-Covid. A primit prima doză de vaccin Pfizer-BioNTech.

Nu a mers să se vaccineze de teamă. La 22 de ani, niciodată bolnav, sănătos tun, avea un risc derizoriu de a face o formă severă de Covid-19. A considerat însă că, potrivit propagandei oficiale, dacă ne vaccinăm cât mai mulți, pandemia va lua sfârșit, deci își făcea datoria față de cei din jur alegând să se vaccineze. Bogdan locuiește doar cu mine, care sunt de mult vaccinat, nu avea pe cine proteja în proximitatea familiei sale. Dar, ca destui alți tineri, a considerat o datorie față de societate să meargă să se vaccineze și el.

La 14 zile după vaccinare, deci exact atunci când apar anticorpii anti-Covid, a început să i se manifeste o erupție cutanată extinsă. Urticarie rebelă la tratament, apărută inițial pe membrele superioare. Au urmat apoi febră și frisoane. Erupția a cedat treptat la medicație antihistaminică per os, pentru febră am apelat la Paracetamol, apoi și la Algocalmin. Simptomele au remis parțial, dar a apărut insidios o jenă retrosternală ce a evoluat apoi spre durere.

Două teste rapide anti-Covid cumpărate din farmacii au dat rezultat negativ. Am solicitat un echipaj medical de urgență. La acel moment, autoritățile și firma producătoare ascundeau cu bună știință faptul că vaccinul mARN poate da miocardită. Medicul de urgență a interpretat, ca și mine, în acest context, durerile retrosternale ca fiind date de o posibilă iritare a esofagului terminal datorită medicamentelor antiinflamatoare luate per os împotriva febrei și frisoanelor. 

 » Citește întreg articolul pe www.activenews.ro