STOP sacrificării românilor. Dănuț Aelenei (AUR): S-a ajuns la o sărăcie gravă, avem de toate, dar nu mai avem bani

În timp ce fostul premier Florin Cîțu asigură românii că „alimentele sunt ieftine, puterea de cumpărare crește, crește și consumul”, asistăm la o explozie de scumpiri a tuturor alimentelor, a energiei și a carburanților. Deputatul AUR Dănuț Aelenei constată cu stupoare că România a ajuns la o sărăcie gravă, iar politicienii care sunt în fruntea statului nu răspund nevoilor actuale ale românilor, aducând aminte că pentru normalitate și o țară prosperă, acum trei decenii, oamenii au înfăptuit o revoluție.

„Ne-am întors în timp cu 31 de ani! Atunci, ca și acum oamenii nu aveau ce mânca. Deosebirea este că atunci nu găseai mâncare chiar dacă aveai bani. Acum este mâncare din belșug, dar nu mai sunt bani. Acum, avem gaze, doar că nu ne putem permite să plătim pentru acestea. Atunci România nu avea datorii externe. Acum, suntem îndatorați pentru generații întregi și marionetele de la conducerea tării ne văd „fericiți”. Atunci ne doream libertate de exprimare, să putem călători. Acum avem libertate de exprimare, doar că nu ne ascultă nimeni. Putem călători, dar nu mai avem cu ce și avem o grămadă de restricții. Oare ce ar trebui să facă acest popor acum când nu răspunde nimeni de nimic și pentru nimic?”, a declarat deputatul AUR Dănuț Aelenei.

Deputatul AUR propune oprirea sacrificării românilor și a României pe fondul crizei care nu este gestionată corect de politicienii din Guvern. În declarația politică, Aelenei se întreabă retoric dacă Cîțu a vorbit vreodată cu un cetățean de rând pentru a fi în curs cu problemele cu care acesta se confruntă.