SRI va putea intercepta toate comunicațiile de pe Facebook, Whatsapp și Telegram. Proiectul de lege adoptat pe șest înainte de moțiunea de cenzură din octombrie


ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice donație este binevenită. Doamne, ajută!

Un proiect de lege care lărgește în mod nejustificat interceptările electronice, inclusiv comunicațiile de pe Facebook, Telegram, WhatsApp, trimis în Parlament de guvernul Cîțu, a fost adoptat în ultima ședință înainte de moțiunea de cenzură, acuză Asociația pentru Tehnologie și Internet (ApTI) condusă de Bogdan Manolea și citată de CorectNews.

Iată ce prevede proiectul, redat de ApTI:

Art.10^2. — (1)  Furnizorii de servicii de găzduire electronică cu resurse IP și furnizorii de servicii de comunicații interpersonale care nu se bazează pe numere au obligația să sprijine organele de aplicare a legii și organele cu atribuții în domeniul securității naționale, în limitele competențelor acestora, pentru punerea în executare a metodelor de supraveghere tehnică ori a actelor de autorizare dispuse în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, cu modificările și completările ulterioare, și ale Legii nr. 51/1991 privind securitatea națională, republicată, cu modificările și completările ulterioare, respectiv:

a) să permită interceptarea legală a comunicațiilor, inclusiv să suporte costurile aferente;

b) să acorde accesul la conținutul comunicațiilor criptate tranzitate în rețelele proprii;

c) să furnizeze informațiile reținute sau stocate referitoare la date de trafic, date de identificare a abonaților sau clienților, modalități de plată și istoricul accesărilor cu momentele de timp aferente;

d) să permită, în cazul furnizorilor de servicii de găzduire electronică cu resurse IP, accesul la propriile sisteme informatice, în vederea copierii sau extragerii datelor existente.

(2) Obligațiile prevăzute la alin. (1) lit. a) – c) se aplică în mod corespunzător și furnizorilor de rețele sau servicii de comunicații electronice.

„Serviciu de comunicații interpersonale care nu se bazează pe numere” – este ce se numea acum câțiva ani „mesagerie instatanee sau mesaje chat” și practic intra în categoria asta Skype, WhatsApp, Facebook Messanger, Signal, Wire, Telegram sau pentru cei mai nostalgici Yahoo Messanger, AIM, ICQ sau chiar IRC, explică ApTI.

Asociația amintește că, deși directiva trebuia transpusă până pe 21 decembrie 2020, a zăcut undeva prin Guvern aproape un an până când a plecat USR din coaliție . Apoi, cu doar 3 zile înainte să fie demis, Guvernul Cîțu îl adoptă dintr-o dată în ultima ședință de guvern. Pe urmă intră în circuitul parlamentar, iar la Camera Deputaților trece ca prin brânză și este adoptat pe 7 decembrie 2021.

 » Citește întreg articolul pe www.activenews.ro