Senatorul AUR Sorin Lavric, un apărător al martirilor din închisorilor comuniste, a vorbit în Senatul României despre unul dintre sfinții închisorilor, Grigore Caraza, pe care a avut onoarea să-l întâlnească în urmă cu 17 ani la Piatra-Neamț.
Sorin Lavric este unul dintre puținii oameni politici apreciați de actorul, regizorul și scriitorul Dan Puric. În opinia sa, faptul că senatorul AUR vorbește despre despre martirii români precum Valeriu Gafencu, Mircea Vulcănescu, Ion Gavrilă Ogoranu, „în această mare de incompetență și lipsă de respect pentru valorile românești”, este un „salt teribil”. „Sorin Lavric merge pe un arc de refacere al demnității poporului român”, a punctat Dan Puric.
Declarația politică a senatorului Sorin Lavric susținută în data de 5 mai în plenul Senatului este despre Grigore Caraza:
„Despre Grigore Caraza colegii de celulă spuneau că și-a păstrat candoarea unui copil inocent, în al cărui suflet mizeriile închisorii nu au putut pătrunde. Mie însumi, când l-am cunoscut în urmă cu 17 ani, la Piatra-Neamț, mi-a făcut impresia unei naturi ingenue, asupra căreia ispitele lumești nu lăsaseră urme. Cauza era simplă: Caraza nu-și trăise tinerețea în lume, ci între zidurile Aiudului, de aceea nu apucase să se înrăiască.
La Aiud era privit drept mânzul cu memorie fenomenală, dovadă că, în cursul plimbărilor prin curtea închisorii, Caraza pășea înaintea lui Radu Gyr, care îi șoptea peste umăr câteva poezii, pentru ca apoi, întors în celulă, tânărul să le redea fără greșeală altora. Colportate de Caraza, poeziile lui Gyr au alcătuit țesătura mitică din mințile deținuților politici. Asupra lui Caraza reeducarea de la Aiud nu a avut nici o înrâurire.
În 1970, când noțiunea de deținut politic era vetustă, Caraza a fost arestat din nou, sub învinuirea de propagandă împotriva orânduirii socialiste. În 1976, după 21 de ani închisoare, Caraza a declarat, în fața conducerii Aiudului, că refuză să mai iasă vreodată din temniță. O delegație a sosit de la București pentru a vedea cum arată un nebun dornic să moară între ziduri mucegăite.
A fost eliberat cu de-a sila în 1977, pentru ca în 1980 să reușească să plece în America, de unde s-a întors în anul 2000, cu cetățenie americană. A murit în 2014, la vârsta de 85 de ani, și este înmormântat în cimitirul din Piatra-Neamț.
Sunt onorat ca, sub cupola Senatului României, să pronunț numele lui Grigore Caraza”, a declarat senatorul AUR Sorin Lavric.