Situația Covid se detensionează în Bihor: 111 noi îmbolnăviri, dar scade numărul cazurilor active și al pacienților la ATI 

Încă 111 infectări cu Covid au fost raportate sâmbătă de autoritățile din Bihor, după efectuarea a 629 teste în cursul zilei precedente, ceea ce înseamnă că 17,64% au avut rezultate pozitive. Din totalul testelor care au confirmat infectări, 92 au fost de tip RT-PCR, iar 19 antigen.

Bilanțul infectărilor a ajuns la 27.382 de la începutul pandemiei, în timp ce totalul vindecărilor a urcat la 24.502, cu 120 mai multe decât erau vineri dimineață.

Șase decese

Potrivit surselor BIHOREANULUI, cele 111 persoane recent diagnosticate au domiciliile în Oradea (55), Nojorid, Sântandrei, Tileagd, Rieni, Cărpinet. Balc, Bratca, Cherechiu, Gepiu, Hidișelu de Sus, Salonta, Săcueni, Aleșd, Ștei, Pomezeu, Popești, Sânmartin, Șinteu, Tămășeu, Borod, Curățele, Sâniob, Ciumeghiu, Roșiori, Borș, Biharia, Oșorhei și Marghita.

Din nou, a fost confirmat cu virusul inclusiv un copil cu vârsta de 1 an, din Oradea.

Pe de altă parte, numărul deceselor Covid a urcat sâmbătă la 1.182, ceea ce înseamnă că în ultimele 24 de ore au mai murit încă șase pacienți din spitalele Covid, Municipal și Pelican. 

În structurile ATI Covid din Oradea se aflau la ora 8.30 a dimineții 50 de persoane, așadar sunt disponibile 19 paturi, aproape o zecime din total, după ce în mai multe zile ale acestei luni au fost ocupate toate.

Incidență în scădere

În Bihor erau înregistrate la începutul zilei de sâmbătă 1.698 cazuri Covid, semnificativ sub totalul de aproape 2.000 din ultimele două săptămâni..

Potrivit informațiilor date publicității de autorități, cea mai mare incidență continuă să se înregistreze în Nojorid (5,81) și Sântandrei (5,61) și Sălacea (4,9), urmând apoi Oradea (cu 4,81, față de 4,92 în ziua precedentă). 

Tot o incidență peste pragul de 4 cazuri la mia de locuitori se consemnează și în Tulca (4,66),

 » sursa: ebihoreanul.ro