Se încheie o eră. UE vrea să interzică automobilele pe benzină

Distribuie acest articol!


    Se încheie o eră. UE vrea să interzică automobilele pe benzină începând cu anul 2035. Oficialii de la Bruxelles vor prezenta astăzi un pachet legislativ care are în vedere reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră pe continent cu 55% la orizontul anului 2030, comparativ cu anul 1990. Printre măsuri se află interzicerea automobilelor pe benzină, o taxă pe kerosen în transportul aerian şi reforma sistemului de comercializare a certificatelor de emisii (ETS).

    „Este un pachet climatic istoric. Preţul emisiilor de CO2 va creşte la un nivel care va avea un impact major asupra modelelor economice ale industriilor”, care vor avea interesul de a adopta tehnologii curate, apreciază preşedintele Comisiei de Mediu din Parlamentul European, Pascal Canfin, potrivit Agerpres.

    Pilonul principal al planului este cea mai mare extindere a sistemului de comercializare a certificatelor de emisii (ETS), care obligă poluatorii să cumpere certificate care să acopere emisiile lor de CO2, de la lansarea acestui sistem în 2005. Actualul sistem de comercializare a certificatelor de emisii (ETS) obligă centralele electrice, fabricile şi companiile aeriene cu zboruri în Europa să achiziţioneze certificate de acest fel tot mai costisitoare, creând astfel un stimulent financiar ca să polueze mai puţin. Potrivit surselor, oferta de certificate de poluare în sistemul ETS va suferi o diminuare. De asemenea, numărul de certificate care vor intra pe piaţa carbonului din UE în fiecare an va scădea şi el într-un ritm mai rapid.


    Distribuie acest articol!