Senatorul AUR Mircea Dăneasa invită românii din țară și din diaspora să vină în număr cât mai mare la protestul antiguvernamental din Piața Universității, ce va avea loc pe 2 octombrie, la ora 14:00. Actuala alianță USL 2.0. a demonstrat că nu are soluții la crizele pe care le traversăm – e timpul să facem dreptate pentru România și să punem în fruntea țării patrioți!
Coaliția PSD-PNL-UDMR nu numai că nu este preocupată să găsească soluții la criza energetică și economică, dar s-a zbătut ca salariile din administrația publică să crească special pentru aleșii locali, asigurându-și astfel sprijinul acestora la viitoarele alegeri. Astfel, USL 2.0. a votat săptămâna aceasta, în plenul Camerei Deputaților, majorarea salariilor pentru anumite categorii din administrația publică, în ciuda opoziției și criticilor dure formulate de către AUR.
„Este revoltător ca în plină criză economică să se aloce fonduri pentru creșterea veniturilor primarilor, a viceprimarilor, a consilierilor locali și a șefilor de consilii județene, mai ales că sunt mulți români care trăiesc la limita sărăciei. De aceea, considerăm că doar în stradă putem face dreptate. Așteptăm mii de români alături de noi. AUR are soluții”, a transmis Mircea Dăneasa pentru Digipres.
Duminică, 2 octombrie, românii sunt așteptați în Piața Universității din București. George Simion a transmis că ieși în stradă până când Guvernul va comunica şi va explica de ce nu se revine la o piaţă de energie reglementată, de ce nu au intervenit asupra ratelor la bănci şi asupra ROBOR, care a crescut mult prea mult şi, desigur, va dialoga cu fiecare partener social.