Dumitru Flucuș (AUR): Criza energetică este una indusă. În România nu se iau măsurile corecte din slugărnicie

Invitat în emisiunea „Imparțial” de la Radio Brașov, deputatul AUR Dumitru Flucuș a afirmat că actuala criza energetică pe care o traversăm este una indusă. În România, situația este agravată de măsurile nepotrivite care au fost adoptate de către coaliția de guvernare, a explicat deputatul AUR, care a reamintit că Ministerul Energiei, sub conducerea lui Virgil Popescu, a vândut recent Termocentrala Mintia.

Dumitru Flucuș a reiterat poziția partidului AUR privind relația cu Uniunea Europeană și a subliniat că AUR este un partid conservator, pro-european și pro-NATO. „Noi nu suntem împotriva Uniunii Europene și NATO, aceasta este opțiunea poporului român care și-a dorit să facem parte din aceste structuri. Însă, noi ne dorim o Uniune Europeană formată din state suverane, în care constituția satelor să prevaleze. Nu ne dorim ca să avem o uniune în care Bruxelles-ul să aibă întâietate”, a explicat deputatul.

În ceea ce privește criza energetică, Flucuș consideră că aceasta este o criză indusă la nivel global, pe modelul celei din pandemie. Ceea ce este diferit în România este faptul că Guvernul adoptă cele mai slabe soluții pentru a face față acestei situații.

„AUR are soluții, însă cu 10% nu reușim să le impunem. Criza aceasta este o criză indusă, la fel cum a fost și covidul și starea de urgență. Niște companii și instituții s-au îmbogățit. Criza energetică se reflectă și în România, dar noi nu luăm măsurile corecte din slugărnicie și din lipsă de respect față de cetățeni. Noi aveam suficientă energie pentru țara noastră, ne amintim că pe vremea lui Ceaușescu exportam energie. Însă acum, măsurile care sunt luate arată că nu se face nimic constructiv, s-a vândut Mintia deși se făcuseră investiții în retehnologizare de milioane de euro”, a mai spus deputatul AUR.

În încheiere acesta a atras atenția că, în viitorul apropiat, este foarte posibil să ne confruntam cu o creștere a prețurilor la alimente. De aceea, este foarte important ca România să valorifice potențialul din mediul rural și să susțină micii producători.