Scandal marca Diana Șoșoacă în Parlament. Anunță că își va lua permis port-armă și solicită pază non-stop

Fosta senatoare AUR, actual independentă, Diana Şoşoacă, a provocat, un nou scandal în Parlament, după ce a intrat cu forţa în Comisia Juridică.

Scandalul a pornit după ce preşedintele comisiei i-a cerut senatoarei să poarte mască. ”Eu nu port porcăria aia de mască. Doamnă, am mască, da? Potrivit legii 55 nu se precizează ce mască trebuie să port. Nu faceţi spectacol cu mine aici şi vă rog să îmi arătaţi articolul din lege unde scrie cum arată o mască. Daţi-mi articolul care spune cum arată masca, să-mi acopere gura şi nasul?”

Senatoarea a intrat cu forţa în sală, păzită de doi angajaţi ai Senatului, şi a susţinut că „s-a dat ordin să fiu bătută“. Ulterior, Şoşoacă a sunat la 112 şi a spus că a fost „bruscată şi lovită“, explicând că a forţat uşa pentru că angajaţii Senatului au vrut să îi strivească piciorul: „Este un abuz. Aşteptăm poliţia. Dacă vor lupte cu mine, foarte bine. Eu reprezint românii, iar cetăţenii vor să mă lupt pentru drepturile lor“.

Şoşoacă anunţă că a depus plângere împotriva preşedintelui Comisiei juridice din Senat, Iulia Scântei. „În acest context îmi voi lua inclusiv permis de port-armă şi o să solicit pază non-stop, dacă inclusiv în Parlamentul României eşti bătut ca senator. România nu e stat de drept. În România s-a instaurat dictatura. Păi în Rusia e mai multă democraţie decât în România de o mie de ori. Şi în China e democraţie”, spune Diana Şoşoacă, potrivit Mediafax.

Ea afirmă că a depus plângere penală împotriva preşedintelui Comisiei juridice din Senat, Iulia Scântei, împotriva „senatorului care m-a lovit cu pumnul în piept” şi a doi angajaţi ai Senatului.

 » Citiți tot articolul pe : www.zcj.ro

Lasă un răspuns