Rusia expulzează zece diplomaţi americani şi pune capăt activităţii unor fonduri şi ONG-uri americane

Rusia a anunţat vineri că va expulza zece diplomaţi americani, drept răspuns la sancţiunile adoptate de SUA împotriva sa în ziua precedentă, adăugând că a ”recomandat” ambasadorului american la Moscova să revină la Washington, informează AFP, DPA şi Reuters, citate de Agerpres.

Serghei Lavrov

”Zece diplomaţi au fost incluşi pe lista care ne-a fost transmisă împreună cu cererea ca ei să părăsească SUA. Noi vom răspunde acestei măsuri în manieră reciprocă şi cerem unui număr de zece diplomaţi americani să părăsească ţara noastră”, a declarat la o conferinţă de presă ministrul de externe rus Serghei Lavrov.

El a adăugat că Moscova examinează în plus posibile măsuri ”dureroase” împotriva unor afaceri americane în Rusia.

De asemenea, Moscova urmează să pună capăt activităţii pe care o desfăşoară în Rusia fonduri americane şi ONG-uri care se amestecă în afacerile interne ale Rusiei, a mai precizat Lavrov.

El a anunţat şi expulzarea a trei diplomaţi polonezi, tot ca măsură reciprocă de răspuns.

După ce a acuzat Rusia de atacuri cibernetice şi ingerinţe electorale, administraţia preşedintelui american Joe Biden a anunţat joi o serie de sancţiuni financiare împotriva Rusiei şi expulzarea a zece diplomaţi ruşi.

 » sursa: www.replicaonline.ro