„Uniunea Sindicatelor Tipografilor din România, care este o federatie sindicală afiliata la Blocul National Sindical, reprezentată prin președinte Mircia Giurgiu, a semnalat recent, într-un memoriu în care sunt prezentate o serie de nereguli și ilegalități care vor duce la falimentarea CNI Coresi SA.”, a susținut senatorul AUR, Rodica Boancă, într-o interpelare adresată ministrului Culturii Bogdan Gheorghiu.
CNI Coresi S.A. este o companie cu capital integral de stat, aflată în subordinea Ministerului Culturii și este formată din sucursalele Imprimeria Ardealul Cluj Napoca, Imprimeria Oltenia Craiova, Imprimeria de Vest Oradea și Casă Presei Libere București (sediul central).
Din cele transmise de către d-nul Mircia Giurgiu, am reținut faptul că nu au fost întreprinse nici un fel de măsuri de către persoanele care au deținut calitatea de Ministru al Culturii, pentru a salva această companie de la faliment. Reprezentanții sindicatului acuză faptul că această stare este voită, pentru vânzarea activelor imobiliare, din care o reamintesc pe cea mai importantă, Casa Presei Libere.
Astfel, cerem analizarea activității actualului administrator judiciar, numit la dată de 30.09.2020, CITR Transilvania, care până în prezent nu a întreprins nimic pentru salvarea acestei companii.
De asemenea, a reieșit că și fostul administrator special a închis sucursala Imprimeria de Vest Oradea și Imprimeria Ardealul Cluj, care aveau profit, fără datorii, nerespectând astfel contractual de mandatat și nici planul de reorganizare.
Având în vedere că din cele sesizate reiese în mod evident intenția de falimentare a CNI Coresi S.A. și se conturează săvârșirea unor infracțiuni de gestiune frauduloasă și abuz în serviciu, de natură a cauza prejudicii de ordinul milioanelor de euro unei companii cu capital integral de stat, vă solicit, domnule ministru al Culturii să dispuneți efectuarea unui control amplu și să sesizați Curtea de Conturi a României și Direcția Națională Anticorupție asupra nelegalităților sesizate, urmând să comunicați constatările efectuate și măsurile dispuse.
De asemenea, domnule Ministru Bogdan Gheorghiu, vă mai adresez următoarele întrebări:
- Ce măsuri s-au luat de către Ministerul pe care îl conduceți, pentru salvarea CNI Coresi SA?
- De ce nu ați stopat închiderea activității de baza a sucursalelor Imprimeria de Vest Oradea și Imprimeria Ardealul Cluj, în condițiile în care acestea aveau profit și nu mai aveau datorii?
- De ce a fost numit Alin Chițu administrator special la CNI Coresi, în timp ce era și membru în Consiliul de Administrație al Imprimeriei Naționale, o societate cu același obiect de activitate?
- De ce l-ați numit director general pe d-nul Constantinescu George Dragoș, fostul administrator special care a închis cele două sucursale menționate mai sus care aveau profit, încălcând planul de reorganizare, precum și contractual de mandate, pentru cel din urmă având și dosar deschis la DNA Cluj Napoca?