Reuters: Turcia cheltuie bani pe care nu îi are – 60m.ro

Distribuie acest articol!

La câteva minute înainte ca preşedintele turc, Recep Tayyip Erdogan, să denunţe încă o dată nivelul ridicat al dobânzilor, banca centrală a Turciei a anunţat că vinde dolari pentru a susţine lira, potrivit unei analize Reuters.

Banca avea în noiembrie rezerve nete în valoare de 25 de miliarde de dolari, în scădere de la 28 de miliarde în octombrie. Dar această sumă include şi operaţiunile swap de 48 de miliarde de dolari între băncile locale, iar excluzând aceste operaţiuni rezervele au fost în teritoriu negativ.

Aceste vânzări de dolari sunt o încercare de susţinere a politicii monetare ultra-relaxate a preşedintelui Erdogan, care a făcut ca lira turcească să se deprecieze cu peste 40% faţă de dolar în acest an. Susţinerea lirei ar putea încetini intrarea Turciei în hiperinflaţie, dar rezerva de dolari a ţării riscă să fie epuizată.

Banca centrală a vândut circa 128 de miliarde de dolari pentru a stabiliza lira în 2019-2020, dar nu a mărit dobânzile. În august 2020, rezervele de dolari ale băncii centrale erau de 28 de miliarde de dolari, dar în numai cinci luni acestea au scăzut la 11 miliarde de dolari, cel mai redus nivel atins cel puţin din 2003.

Cu cât mai mult scad rezervele de dolari ale băncii centrale, cu atât mai probabilă devine deprecierea lirei.


Distribuie acest articol!